Roland Garros ’78. Cu 40 de ani înaintea Simonei Halep a fost Virginia Ruzici!

Sursa foto: Getty Images

Reading Time: 2 minutes

Sunt 42 de ani de când Parisul a avut deasupra sa steagul României! În ’78, Virginia Ruzici a devenit prima jucătoare de tenis din România care a câștigat finala de la French Open!

11 iunie 1978 – Finala feminină de la Roland Garros

Virginia Ruzici (România) – Mima Jausovec (Iugoslavia) 6-2, 6-2

Ruzici a ridicat trofeul Suzanne-Lenglen… așa cum avea să o facă, în 2018, Simona Halep!

Sursa foto: GSP

În finala de la Paris ’78, Ruzici și-a învins partenera de dublu, alături de care câștigase întrecerea de dublu cu 13 zile mai devreme! Și, totodată, Virginia reușea primul succes în fața lui Jausovec, cea care câștigase French Open în ‘77!

“Spectatorii francezi m-au susținut de parcă erau cei de acasă, de la noi. Am fost preferata lor și m-au încurajat tot timpul. Îmi pare bine că nu i-am dezamăgit nici pe ei”

Virginia Ruzici, în ziarul “Sportul” din 14 iunie 1978

În finala din 11 iunie 1978 s-au întâlnit favoritele unu și doi ale turneului. A existat o conjunctură: organizatorii de la Roland Garros au interzis participarea jucătoarelor Christ Evert, Billie Jean King, Martina Navratilova și Evone Goolangong, care activau și într-un circuit paralel.

“Iugoslava Mima Jausovec a fost învinsă de românca Virginia Ruzici, care nu-și putea ascunde emoția și bucuria pentru acest mare succes al său” – ziarul francez “Le Figaro”

French Open 1978

Valoarea premiilor totale – 337.000 de dolari

Premiul primit de Virginia Ruzici – 21.616 de dolari

“Parisul și Roland Garros-ul sunt pentru mine cele mai importante locuri din cariera și viața mea

Virginia Ruzici, pentru GSP

Într-un interviu acordat pentru site-ul turneului de Grand Slam din capitala Franței, Virginia Ruzici a recunoscut că a avut puțin noroc vis-a-vis de victoria din 1978, deoarece a evitat-o pe Christ Evert.

“A fost visul meu. Am crescut pe zgură, iar zgura a fost, cu siguranță, suprafața mea preferată”

Virginia Ruzici

“Chris Evert a fost jucătoarea pe care n-am putut niciodată să o înving. Am avut norocul să joc cel mai bun tenis împotriva Mimei Jausovec, pe care n-o bătusem niciodată până la acea finală! A fost cel mai mare moment al carierei mele, iar publicul a fost fabulos, atat de pasionat și entuziast de jocul meu”

Virginia Ruzici

Sunt 42 de ani de la o mare victorie românească. Virginia Ruzici… un Român Ca Lumea care nu doar a deschis un drum la Paris, ci a dat și o mână de ajutor pentru repetarea performanței sale în 2018 de către Simona Halep!

Români Ca Lumea: Credem în Români Ca Lumea și popularizam poveștile acestor români. Ne ajutăm între noi, ne recunoaștem greșelile și problemele și încercăm împreună să le rezolvăm. Suntem peste tot în lume, muncind din greu, și avem povești extraordinare de spus. Dacă și tu cunoști un Român Ca Lumea, fă-i o fotografie și trimite-ne povestea lui, iar noi o vom da mai departe ca s-o vadă cât mai mulți. Hai să arătăm împreună cât de mulți #RomaniCaLumea suntem.