Eroul de 20 de ani care lucrează la o spălătorie auto, iar în timpul liber este voluntar SMURD

Reading Time: < 1 minute

Eduard are 20 de ani, vine din Râmnicu Vâlcea, iar în ultima săptămână povestea sa a impresionat foarte mulți oameni.

Lunar, Eduard strânge alături de prietenii săi alimente și haine pentru familiile nevoiașe în această perioadă.

Mai mult, acesta lucrează într-o spălătorie auto, dar în timpul liber este voluntar SMURD, după ce în luna februarie a luat cursuri speciale pentru a învăța procedeele de resuscitare cu ajutorul cărora a reușit chiar să salveze viața unui bărbat care intrase în stop cardiorespirator.

„Vă rog să spuneți că sunt rom, un rom care își dorește enorm să ajungă paramedic ca să poată salva oameni!”, a fost mesajul acestuia pentru pagina de Facebook a MApN.

Români Ca Lumea: Credem în Români Ca Lumea și popularizam poveștile acestor români. Ne ajutăm între noi, ne recunoaștem greșelile și problemele și încercăm împreună să le rezolvăm. Suntem peste tot în lume, muncind din greu, și avem povești extraordinare de spus. Dacă și tu cunoști un Român Ca Lumea, fă-i o fotografie și trimite-ne povestea lui, iar noi o vom da mai departe ca s-o vadă cât mai mulți. Hai să arătăm împreună cât de mulți #RomaniCaLumea suntem.