Români ca lumea

Bogdan Anicescu, românul care ajută comunitatea surzilor în timpul crizei Covid-19: „Stați acasă acum, pentru ca în viitor să ne putem îmbrățișa”

30 martie 2020 < 1 min read

Bogdan Anicescu, românul care ajută comunitatea surzilor în timpul crizei Covid-19: „Stați acasă acum, pentru ca în viitor să ne putem îmbrățișa”

Reading Time: < 1 minute

La TV nu îi veți auzi vocea. Dar el apare la fiecare conferință importantă în care sunt anunțate noile măsuri pentru combaterea virusului Covid-19 în România.

Numele său este Bogdan Anicescu, iar chipul său a devenit unul dintre cele mai recunoscute din România. Este interpret în limba semnelor și duce mai departe mesajele importante pentru comunitatea surzilor din România, într-un context extrem de complicat.

Într-un interviu acordat pentru Digi FM, Bogdan a explicat și cât de dificil este să transmită în timp real o conferință de presă folosindu-se de limba semnelor:

„Eu nu primesc nimic înainte de a intra în direct, primesc informația în același timp cu cetățenii. Mi-ar fi fost de folos să știu dinainte tot ceea ce se va vorbi, să am un text sau măcar o idee. Nu pot decât să anticipez în funcție de ceea ce se întâmplă în ziua respectivă ce ar urma să se spună. Sigur, asta reprezintă o problemă în plus pentru orice interpret. Pe de o parte, informațiile sunt foarte importante și trebuie reproduse prin limbaj mimico-gestual cât mai atent, cât mai fidel. Pe de altă parte, nici nu știi ce se va vorbi”, spune Bogdan Anicescu.

”Am un mesaj pentru voi, cei care mă puteți auzi”

Stați acasă!

Pe Bogdan îl cunoașteți de la conferințele de presă legate de evoluția Covid-19 (Coronavirus).El este interpret în limbajul mimico-gestual și vine în ajutorul celor care au dificultăți de auz. Astăzi, a dorit să vă transmită un mesaj, nu doar prin limbajul semnelor, dar și cu voce!

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Sâmbătă, 28 martie 2020

Bogdan a transmis un mesaj special pentru toți românii în aceste zile, un mesaj de responsabilitate, de #StauAcasă.

“Bună ziua, mă numesc Bogdan și sunt interpret în limba semnelor pentru comunitatea surzilor. De data aceasta, vreau să transmit un mesaj pentru voi, toți ceilalți care mă puteți auzi. Mesajul este simplu: Stați acasă acum, pentru ca în viitor să ne putem îmbrățișa”, este mesajul lui Bogdan Anicescu, postat pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne.

Noi salutăm acest #RomânCaLumea și îi mulțumim pentru toată munca depusă în această perioadă!

Sursă foto: Facebook.com/BogdanAnicescu

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *