Adi Bulboaca, un fotograf ca lumea despre România, bunici, copilărie și trenuri!
Reading Time: 7 minutes– Români ca Lumea. Cum ai vedea o poză cu titlul ăsta? Unde, când, cum?
– Trebuie să scriu 1000 de cuvinte? Glumesc. O fotografie de la protestele din ultimii ani. Ar fi suficient.
– E gri România? Ce culoare are?
– E încă verde. Iarna e încă albă. E și cu albastru. Nu zic că-i curcubeu, dar nici nu ducem lipsă de culoare.
– Ce filtru de pe Instagram ai folosi pentru România? N-ai voie să zici AMARO.
– Hai să zicem Earlybird. Sau Rise. Din astea de început de ceva.
– Ce-ai schimba la un român în Photoshop?
– Nu la toți, dar la destul de mulți, hainele. Mă uit pe stradă. Arată mai bine cu fiecare an, dar mai lucrăm la asta.
– Câți prieteni plecați p-afară ai?
– Nu știu, mulți, dar am mulți și aici. Atâta tot că cel mai bun prieten din lume e și el plecat de vreo 5 ani. Of.
– Tu te-ai gândit să pleci?
– M-am gândit, dar doar așa, într-o doară. M-am gândit la NY, la fața locului. Altfel, cred că o să am un capitol din viață în Brazilia.
– Un loc ca lumea din România pe care l-ai fotografiat. Unul pe care ai vrea să-l fotografiezi?
– Linia ferată de la Oravița la Anina. Nu numai că e cea mai veche din țară, e și una dintre cele mai speciale, plină de tuneluri și de viaducte. Altfel, dacă vreau să fotografiez un loc nu stau pe gânduri, mă sui în tren (în general) și mă duc acolo. Mi-a povestit cineva de o linie ferată terminată în proporție de 90%, de la Râmnicu Vâlcea la Vâlcele. Abandonată. Cică ar fi și acolo in viaduct de vreo 50 de metri pe care te poți urca și pe care îl poți traversa la picior. Totuși, cel mai calumea loc în care mă întorc și fotografiez e la marginea satului în care s-a născut tata.
– Un loc ascuns în care îți place să te retragi.
– Prin gări, de preferat, gări pe care le văd pentru prima oară.
– Ce îți place cel mai mult la români?
– Lejeritatea, relaxarea, miserupismul
– Ce îți displace cel mai mult la români?
– Lejeritatea, relaxarea, miserupismul
– Ultimul român ca lumea pe care l-ai cunoscut. De ce e ca lumea?
– Actorul român Molnar Levente. Că ne împacă pe toți. Scrie pe facebook și în maghiară și în română și în engleză. Dar nu numai de asta; e fain omul, e ca un copil.
– Dar primul?
– Ai mei, la egalitate. Mama și tata.
– Photoshop closed unexpectedly. Zi-ne și tu o poveste tristă în 3 cuvinte.
– Alarm Clock: 08:00
– Români ca Lumea. Zi-ne și tu o poveste happy în 3 cuvinte.
– Închideți telefoanele mobile
– Își fac fotografii selfie-uri?
– http://vsco.co/bulboaca/journal/selftrain
– Dă-ne un insight, un sfat. Selfie-ul perfect trebuie să fie cum? 😀
– În toaletă, privirea neapărat fix în obiectiv.
– Ne așezăm lângă tine în metrou, pardon, în tren și tragem cu ochiul la telefonul tău. Ce vedem?
– Wallpaper-ul cu o lucrare de-a lui Mondrian. E artistul meu preferat. Poza de care zic e făcută la MoMa, unde Mondrian are niște pereți vizavi de podiumul pe care sunt așezate niște lucrări de Brâncuși.
– Care-i treaba cu trenurile?
– Mă prind și eu din mers. Din Mersul Trenurilor. Hăhă. Îmi plăceau foarte mult drumurile de la 8 ore în sus. De la București la Arad, Botoșani, Cluj. Mă suiam seara în Gara de Nord, lucram, citeam, dormeam, mă trezeam odihnit în alt capăt al țării și mă apucam de fotografiat. Acum mi se par scurte drumurile astea. E mișto de la o săptămână în sus, cât să treci de gândul “mamă, ce super crazy sunt, cât merg eu cu trenul…” și să începi să privești trenurile și gările ca pe un habitat în toată regula. Și atunci iese natural treaba cu fotografiatul trenurilor.
– Dacă nu mă nășteam în România, mi-ar fi plăcut să mă nasc în ___. Unde?
– În Bahia. Mi-a plăcut limba încă de când am descoperit-o; în New York am întâlnit vreo 5 indivizi care m-au luat din start de brazilian.
– Visezi alb negru sau în culori?
– Color, dar cu pureci, ca la televizoarele mai vechi.
– Dacă ai fi un personaj de desene animate, care ai fi?
– Leuțul din Lion King. Și peste ceva ani, leuțul din Lion King, când se face mare.
– Ne faci o poza la ce vezi acum?
– Da
– Completează mai departe. Eu pot să ______.
– Fiu copil.
– Ai un miros cu care asociezi copilăria?
– Mirosul de aer rece, iarna, dimineața, când stai sub plapumă și vine cineva și deschide geamul și tragi toată plapuma pe tine;
– Daca ai putea să dai rewind 10 ani, ai schimba ceva? Ce?
– Țin minte perfect că acum 10 ani nu voiam să schimb nimic. Acum aș vrea să îmi acord mult mai mult timp mie.
– Când ți-ai dat seama că fotografia este viața ta? Este viața ta?
– Mi-am dat seama că fotografia este viața mea și ochii mei din cap acum 10 ani. Atunci am început să-mi pierd și timpul, se pare. Ok, nu prea mă despart de aparatul de fotografiat; în momentele foarte rare în care nu îl am, am telefonul. Mi-ar fi greu să mă despart de fotografie, dar cred că aș supraviețui.
– Există un loc/un om/o manifestare la care visezi s-o prinzi în poza? Cine/ce?
– Bunicii. Câte o poză cu fiecare dintre ei, să îi am mereu.
– Care este supereroul tău preferat?
– Spider Man. Că-i fotograf în viața de zi cu zi. M-a întrebat odată o fată la metrou în New York, trăgând cu ochiul la rucsacul meu deschis: “Does your name happens to be Peter Parker, ‘cause it looks like you have an entire photo lab inside that back pack. Also, you’re really cute.”
– Prima amintire din copilărie?
– De la mineriadă. Tata, cadru militar, lipsea de acasă. Mama se uita cu interes sporit la televizor. Eu nu înțelegeam nimic, dar țin minte perfect că, de stres probabil, mama a făcut o tavă întreagă de felii de pâine unsă cu unt și cu feliuțte subțiri de muschi la cuptor.
– Dacă ai avea o superputere, care ar fi ea? Și la ce ai folosi-o?
– Mă joc un pic: să dau timpul cu 10 secunde înapoi. Să nu ratez cadre. O prostie.
– Care e cel mai dubios mesaj pe care l-ai primit pe pagina ta de Facebook?
– Toate mesajele care vin de la prieteni dragi pe care îi văd rar îmi par duioase.
– Cel mai frumos?
– Pe scurt, un tip de prin state îmi atașa o fotografie pe care o făcusem acum vreo 8-9 ani și îmi spunea că ar vrea să o folosească pentru albumul lui de muzică electronică. Era ceva cu niște crengi de un verde crud profilate pe un cer senin. Poza era făcută la o vârstă la care visam să îmi folosească artiștii pozele pe albume, așa că, deși lucrul ăsta s-a întămplat 9 ani mai târziu, poza a fost făcută la timpul ei.
– Dacă s-ar face o piesă de teatru despre viața ta, cum s-ar numi?
– Cum să treci cu trenul prin viață. Piesă în 3 fotografii.
Pe Bulboaca il gasiti aici, pe Facebook! Dati-i LIKE si apoi scrieti-i un mesaj sa mai lase Facebookul si sa mearga la bunici! 🙂
– Trimite-ne la o piesă de teatru ca lumea. – Vă trimit pe drumuri:- La Râmnicu Vâlcea am văzut la începutul anului două spectacole faine de tot: “Vermine Radiante” și “Respiră”.
- La Timișoara e o trupă independentă care se cheamă Auoleu și care scoate hit după hit. Circus Mundi sau Ferma Animalelor sunt două dintre spectacolele mele preferate. Tot în Timișoara puteți să vedeți multe spectacole faine făcute de trupa germană de-acolo.
- La Târgu Mureș e “Tihna” lui Afrim, unul dintre spectacolele mele preferate de anul trecut, alături de “Vertij”, regizat de Mihai Măniuțiu la Turda.
- Revenind la Afrim, mai aproape de data asta, puteți să vedeți la Ploiești Blind Spot, un spectacol plin de sensibilitate, iar în București, la Național “Între noi totul e bine”.
- Dacă tot am ajuns în București, trebuie să zic de spectacolele Gianinei Cărbunariu, Tipografic Majuscul și De Vânzare, ambele la sala Studio de la Odeon.
- Și în niciun caz cel din urmă, repertoriul de la UnTeatru, un spațiu independent care se păstrează sincer și onest în fața publicului. Are deja o trupă păstrată în jurul câtorva regizori care se întorc aici. Unul dintre spectacolele mele preferate este BlackBird, regizat de Andrei și Andreea Grosu. Închei cu un alt spectacol de la UnTeatru, “Moscova – Petuskin”, regizat de Teo Herghelegiu. Un one man show cu Richard Bovnovsczy care chipurile parcurge distanța dintre cele două localități cu trenul, scoate sticle de alcool din toate mânecile și filosofează tot drumul.
- 1. E făcută acum vreo 8 ani și conține toate elementele pe care le-am căutat și pe care în continuare le caut într-o fotografie. Linii paralele, ordonate și repetate, haos + combinația de albastru care predomină în fotografiile mele, cu mici accente galbene călduțe. Poza e făcută într-un atelier de pictură de la un teatru din București
- 2. O fotografie din “Fetița din bolul peștelui auriu” în regia lui Radu Afrim, la teatrul German din Timișoara. E primul spectacol pe care l-am fotografiat după ce mi-am propus să mă fac cunoscut pentru fotografia de teatru. Asta era în martie 2012, acum exact 4 ani.
- 3. Una dintre cele aproximativ 5000 de fotografii pe care le-am făcut în ianuarie în 11 000 km în tren. Asta era de la Satu Mare spre Baia Mare.
