Trei tineri romani cu cariere internationale povestesc secretele reusitei lor in strainatate! Cum au demontat prejudecatile despre romani
Reading Time: 2 minutesTalentați, inspirați, vizionari și isteți din punct de vedere social, Sebastian Burduja, Alexandra Balahur și Sînziana Mircea trei tineri excepționali, ne dau sfaturi cu privire la aptitudinile necesare unei cariere internaționale! Cine sunt acești tineri? Sebastian Burduja a absolvit Universitatea Stanford din Statele Unite cu specializarea Politică Comparată și sub-specializări în Economie și Sociologie. Sebastian și-a continuat studiile la Harvard University, urmând un program de dublu masterat:MBA la Harvard Business School și MPP la Harvard Kennedy School of Government. Alexandra Balahur este cercetător post-doctoral la European Commission Joint Research Centre. A absolvit Facultatea de Informatică din Iași în 2007, iar în 2011a primit titlul de Doctor European cu nota maximă Sînziana Mircea studiază pianul la Hochschule fur Musik und Tanz din Koln. Într-un interviu pentru revista Psychologies, Sebastian Burduja vorbește despre 3 calități indispensabile:competență, putere de muncă și caracter, în condițiile în care competitivitatea este mai mare ca oricând la nivel global. Alexandra ne vorbește despre pasiune și spune că este foarte important să îți placă domeniul în care activezi, să știi care e scopul și motivația ta. Toate aceste lucruri nu sunt de ajuns, dacă vrei să te adaptezi într-un loc nou, ci ai nevoie de ,,energie, optimism, creativitate, bunăvoință, spirit practic și sociabilitate’’, însă cea mai importantă este ,,flexibilitatea în gândire și o abilitate de a te adapta ușor’’. Cei trei nu uită de unde au plecat și cred că datorează totul României:,,Ceea ce am învățat peste hotare s-a suprapus peste o fundație solidă formată în țară, începând cu educația primită în familie. În România, am învățat că e important să ai o cultură bogată și cunoștințe din diverse domenii’’. Sînziana a învățat că fără disciplină zilnică nu există performanță, iar asta a ajutat-o să se adapteze foarte ușor în Germania. Îl dă drept exemplu pe Georges Enescu, care acum un secol spunea că e nevoie de ,,1% inspirație, 99% transpirație’’, la care Sînziana Mircea adaugă un gram de noroc, dare care poate face diferența. Sebastian face referire la un citat celebru al lui Thomas Jefferson:,,Cred în noroc. Cu cât muncesc mai mult, cu atât am mai mult noroc’’. Fără regrete, Sebastian, Alexandra și Sânziana susțin cu tărie că nu ar schimba nimic din parcursul lor, dacă ar fi să o ia de la capăt și au convingerea că pașii lor îi vor purta înapoi (de fapt înainte) spre România, țara lor.